Reguli de la Supernanny. IRINA PETREA demontează miturile de parenting
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Cele mai frumoase tradiții din prima zi de Paște

Cele mai frumoase tradiții din prima zi de Paște

De: Alice Zotta 02/05/2021 | 11:27

De peste 2.000 de ani s-au păstrat unele obiceiuri legate de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar unele dintre ele au „doar” câteva sute de ani. Indiferent de vechimea lor, mulți dintre creștinii ortodocși le păstrează cu inima deschisă și chiar le transmit urmașilor lor. CANCAN.RO vă dezvăluie astăzi cele mai frumoase tradiții din prima zi de Paști. De când se celebrează Paștele și până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, creștinii se salută astfel: “Hristos a Înviat!” / “Adevărat a Înviat!”

Tradiții de Paște, în funcție de regiunile României

În prima zi de Paște, credincioșii din zona Olteniei merg la biserică și iau Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim, însă, ei nu au voie să intre în casă până nu se culege din gradină o mână sau două de iarbă verde, care se pune pe scările casei sau în fața ușii de la intrare. Lumânarea aprinsă este așezată pe masa îmbelșugată sau lângă o icoană.

Masa de Paști trebuie să fie încărcată cu bucatele tradiționale. Și, pe lângă ouă roșii, cozonac și pască, se mai pregătește și faimoasa ciorbă de bureți, cunoscută în alte zone ca ciorba de miel. În a doua zi de Paște, fetele se îmbracă cu zavelci, marame lucrate și poale. În urmă cu zeci de ani, acesta era momentul în care tinerele își demonstrau măiestria în domeniul țesutului și cusutului în fața întregii comunități din sat.

Este bine să porți haine noi în prima zi de Paște! Conform specialiștilor, astfel, îți purifici atât corpul, cât și sufletul în această viață și în toate care vor urma © pixabay.com/ro

(Nu rata: Klaus Iohannis, mesaj impresionant de Paște pentru creștinii ortodocși: “Credința ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi încă alături de toți cei dragi” | VIDEO)

În majoritatea localităţilor din Maramureş se păstrează obiceiul “umblatului cu udatul” – udatul fetelor. Preluată de la catolici, tradiția şi-a făcut loc încet şi în casele maramureşenilor, astfel că a doua zi de Paşte, băieţii şi bărbaţii merg să le “stropească” cu parfum pe fetele şi femeile care fac parte din familie sau le sunt prietene. La finalul ritualului, udătorii sunt serviţi cu vin şi diverse bunătăţi, printre care se numără și ouă roşii. Atâta timp cât aceste obiceiuri nu sunt preluate greşit, ci cu semnificaţia lor adevărată de dragoste, comuniune, acestea pot avea un rol pozitiv.

În mai multe sate din Moldova, tradiţia cere să ne spălăm pe faţă cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani şi un ou roşu. Se spune că astfel vom fi rumeni precum oul roşu, bogaţi şi sănătoşi. Conform aceluiaşi obicei, cel care se spală ultimul din acest vas ia banii.

În unele zone, oamenii se strâng dimineața în curtea bisericii, se așează în formă de cerc, purtând lumânări aprinse în mână și așteaptă venirea preotului care le sfințește bucatele din coșul pascal. Acesta este acoperit cu un prosop țesut cu modele specifice zonei, iar în el sunt așezate pe o farfurie simbolurile bucuriei pentru tot anul precum: semințe de mac, sare, zahăr, făină, ceapă și usturoi.

Semințele de mac sunt aruncate în râu pentru a alunga seceta, sarea trebuie păstrată peste an ca să aducă belșug, potrivit a1.ro. Zahărul este folosit la vitele bolnave, pentru că se spune că are puteri miraculoase, făina, pentru ca rodul grâului să fie bogat, iar ceapa și usturoiul au rol de protecție împotriva insectelor. Deasupra acestei farfurii se așează pască, șuncă, brânză, bani, flori, sfeclă roșie cu hrean și, desigur, ouăle roșii. Dupa sfințirea coșului pascal, ritualul de Paști se continuă în familie.

Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă! O vorbă veche din bătrâni spune că te vei căsători în viitorul foarte apropiat. Descoperă aici ce alte tradiții poți respecta cu ocazia Învierii Fiului Lui Dumnezeu – vei fi mai sănătos și mai iubit dacă le vei aplica!

Din primul ou ciocnit de Paște, este bine să mănânce toți membrii familiei pentru a fi mereu împreună. Mai mult, cel care are misiunea de a sparge oul, de a-l curăța și a-l împărți este capul familiei © pixabay.com/ro

(Vezi și: Cele mai frumoase mesaje de Paște cu care sigur nu dai greș)

Bucovinenii ciocnesc ouăle încondeiate “cap cu cap” în prima zi de Paşte. Abia din a doua zi, ei le ciocnesc şi “dos cu dos”. Unii dintre gospodari vin de la Înviere cu lumânarea nestinsă şi ocolesc casa, pentru izgonirea celui rău. Se mai crede că, dacă oul vopsit roşu, sfinţit de la Paşti, îl păstrezi patruzeci de zile fără să se strice, este semn sigur că eşti un om norocos.

Obiceiuri de Paște din Banat și Dobrogea

În prima zi de Paște, bănățenii păstrează cu sfințenie tămâierii bucatelor la micul dejun. Ulterior, fiecare mesean primește o linguriță de paști, adică vin și pâine sfințită. De pe masa îmbelșugată nu lipsesc ciolanul de porc fiert, ouă albe și alte preparate tradiționale; desigur, friptura de miel este și ea inclusă în meniu.

Cea de-a două și a treia zi de Paști sunt rezervate jocului popular în zona Banatului. Sătenii, însoțiți de musafiri, pornesc spre centrul satului și în față bisericii intră cu toții în horă mare.

În Dobrogea, imediat cum se trezesc, credincioșii se spăla pe mâini și pe față după care trebuie să-și facă semnul cruci de trei ori și să ia o bucată din pască înmuiată în vin, apoi, ciocnesc ouă roșii. Tot în prima zi de Paște, finii merg în vizită la nași, unde duc bucate alese – o sticlă de vin, un cozonac sau un tort – ca să sărbătorească împreună Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Învierea Lui Iisus Hristos reprezintă refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. An de an, celebrarea ei duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa Lui Dumnezeu © pixabay.com/ro
Învierea Lui Iisus Hristos reprezintă refacerea legăturii dintre fiinţa umană şi Creatorul său. An de an, celebrarea ei duce la retrezirea aspiraţiei către îndumnezeire, la transfigurarea vieţii pământeşti într-o viaţă impregnată de prezenţa Lui Dumnezeu © pixabay.com/ro

Ce NU ai voie să faci în prima zi de Paşte

–  în ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion. Mai mult, cei care au culturi, viermii le vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.

– preoții din întreaga țară, dar și cei de peste hotare le atrag atenția ortodocșilor și îi îndeamnă să nu se lase copleșiți de gândurile negre ca să se întristeze sau să plângă, pentru că nu este bine. Mai mult, în toate cele trei zile dedicate Învierii Mântuitorului, bucuria trebuie să fie predominantă în sufletul fiecăruia dintre noi.

–  conform tradiției, în zilele de Paște, astăzi, luni și marți nu se spală rufe – acest obicei fiind păstrat în unele locuri până în Săptămâna luminată.

– în ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, pentru că se spune că transpiri tot anul.

– săptămâna de după Înviere se numește Săptămâna Luminată și în niciuna dintre aceste zile creștinii ortodocși nu trebuie să țină post.

De Paşti se aşeză o bucăţică de fier sub prag, ca o protecţie pentru casă © pixabay.com/ro

(Află și: Ce este interzis să faci în a treia zi de Paște! E mare păcat dacă încalci aceste reguli)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de...
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Laura Cosoi, apariție de invidiat. În ce țară va pleca timp de o lună: „Nu îmi este teamă să călătoresc departe cu fetele” Ce bărbat i-a mărturisit că a fost îndrăgostit de ea?
Laura Cosoi, apariție de invidiat. În ce țară va pleca timp de o lună: „Nu...
Cum și-a fotografiat Daniela Crudu cei doi copii mici? Imaginea a ajuns pe internet
Cum și-a fotografiat Daniela Crudu cei doi copii mici? Imaginea a ajuns pe internet
Un bărbat s-a sinucis pentru că nu-și putea găsi fiica dispărută. După 2 săptămâni aceasta a apărut
Un bărbat s-a sinucis pentru că nu-și putea găsi fiica dispărută. După 2 săptămâni aceasta...
Serviciile secrete ucrainene l-au ucis pe părintele rachetelor ruse Kh-59 și Kh-69. Cum a avut loc operațiunea
Serviciile secrete ucrainene l-au ucis pe părintele rachetelor ruse Kh-59 și Kh-69. Cum a avut...
România în Schengen. Ce înseamnă spațiul de liberă circulație și ce avantaje aduce
România în Schengen. Ce înseamnă spațiul de liberă circulație și ce avantaje aduce
Frânare bruscă fără motiv Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
Frânare bruscă fără motiv Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
„ N-am murit”. Mesajul cutremurător postat de Nicu Sârghea cu doar o zi înainte de a muri! Ce a apărut pe pagina de Facebook a trupei Vunk după tristul anunț
„ N-am murit”. Mesajul cutremurător postat de Nicu Sârghea cu doar o zi înainte de...
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești,...
Cum a reacționat fetița Cristinei Cioran când a auzit că mama ei e însărcinată cu al doilea copil. “A avut grijă de mine când mi-a fost rău.”
Cum a reacționat fetița Cristinei Cioran când a auzit că mama ei e însărcinată cu...
FCSB joacă azi în Europa League! Cum e ajutată de sponsorul oficial să cucerească din nou Europa
FCSB joacă azi în Europa League! Cum e ajutată de sponsorul oficial să cucerească din...
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în...
Surpriză MAJORĂ pentru fanii Apple Watch Ultra
Surpriză MAJORĂ pentru fanii Apple Watch Ultra
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au...
Trei nativi care își schimbă viața complet până la finalul anului. Urmează o perioadă agitată pentru ei
Trei nativi care își schimbă viața complet până la finalul anului. Urmează o perioadă agitată...
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Obligație UE impusă României. Noua măsură se aplică din 1 ianuarie. Devine separat
Obligație UE impusă României. Noua măsură se aplică din 1 ianuarie. Devine separat
Monica Bîrlădeanu a făcut marele anunţ lângă bradul de Crăciun
Monica Bîrlădeanu a făcut marele anunţ lângă bradul de Crăciun
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
UE vrea să monitorizeze chat-urile WhatsApp
UE vrea să monitorizeze chat-urile WhatsApp
Bani pentru proprietarii de teren. Decizia aprobată de Guvern. Se fac plățile în 2025
Bani pentru proprietarii de teren. Decizia aprobată de Guvern. Se fac plățile în 2025
Şoferii pentru care se schimbă taxa de parcare. Măsura se aplică de la 1 ianuarie 2025
Şoferii pentru care se schimbă taxa de parcare. Măsura se aplică de la 1 ianuarie...
Ce se va întâmpla cu pensiile românilor în 2025? Cum vor primi pensionarii banii
Ce se va întâmpla cu pensiile românilor în 2025? Cum vor primi pensionarii banii
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată:...
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Premoniția tulburătoare a lui Nicu Sârghea. Ce a transmis seara trecută toboșarul trupei Vunk: “Nu pot să cred că dialogul ăsta a avut loc ieri și astăzi s-a stins
Premoniția tulburătoare a lui Nicu Sârghea. Ce a transmis seara trecută toboșarul trupei Vunk: “Nu...
De unde provine, de fapt, laptele din untul Pilos de la Lidl. Puțini români cunosc ingredientele acestui produs
De unde provine, de fapt, laptele din untul Pilos de la Lidl. Puțini români cunosc...
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025....
Cristina Cioran este însărcinată pentru a doua oară. Cine este tatăl copilului: „Îl vreau în viața copiilor, nu în viața mea neapărat”
Cristina Cioran este însărcinată pentru a doua oară. Cine este tatăl copilului: „Îl vreau în...
×